Opționalul "Competență în mass-media"

Opționalul "Competență în mass-media"

                                             Cocală Valentina-Nicoleta

Opționalele reprezintă o formă de materializare a curriculumului. Ele au apărut din necesitatea și din dorința adaptării programelor școlare la particularitățile comunității locale.

Dar ce este opționalul? Opționalul reprezintă o varietate de curriculum la decizia școlii ce constă într-o disciplină școlară nouă, care presupune elaborarea în școală a unei programe noi, nu obiective și conținuturi noi diferite de cele existente în programele de trunchi comun.

Opționalele sunt discipline, cursuri pe care școala le propune spre studiu elevilor în urma identificării intereselor elevilor și necesităților comunității cu aprobarea inspectoratelor școlare.

De exemplu, un opțional conceput la limba engleză, vine în sprijinul elevilor de a-și aprofunda cunoștințele, având în vedere că au luat contact cu aceasta încă de la grădiniță.

Un argument pentru care elevii și părinții solicită un opțional de limba engleză este statutul acesteia ca limbă de largă circulație internațională. De asemenea, copiii (în special cei mici) au avut ocazia să capete cunoștințe de limba engleză prin intermediul canalelor de televiziune care difuzează desene animate și alte emisiuni pentru copii.

Nu sunt de neglijat perspectivele pe care le oferă învățarea limbii engleze (acces la internet, mijloc de comunicare, susținerea unor examene de limbă, continuarea studiilor la diferite nivele în străinătate ș.a.), un motiv în plus pentru care părinții solicită un curs opțional de limba engleză pentru copiii lor. Activitățile proiectate sunt menite, de asemenea, să-i plaseze pe elevi în situații de comunicare similare celor din viața reală, stimulându-le astfel apetitul de a interacționa verbal cu cei din jur și totodată încrederea în sine. Prin urmare, prin povești, jocuri, concursuri, poezii, cântece și dialoguri minimale, elevii vor dobândi o atitudine mai degajată și mai sigură ca vorbitori în general și ca vorbitori de limba engleză în particular.

Însă, cu toții știm că, accesul la internet ca și mod de comunicare le este mai la îndemână copiilor noștri, motiv pentru care un grup de oameni din partea Ministerului Educației Naționale interesați de acest aspect, au pus bazele realizării unui ''ghid al utilizării în siguranță a internetului'' și a unui site care să asigure informațiile necesare.

Apariția ''Ghidului utilizării în siguranță a internetului'' este salutară, ca o resursă complementară necesară tuturor cadrelor didactice care doresc să își însușească noțiunile de utilizare sigură și responsabilă a noilor tehnologii. El reprezintă rezultatul unei activități laborioase de documentare, consultări, revizuiri și avizări, desfășurată în parteneriat.

Parcurgerea sa va permite profesorilor și institutorilor să integreze, în cadrul activităților didactice, exerciții simple și atractive, menite să îi ajute pe elevi să interiorizeze conceptele de siguranță on-line și comportament responsabil, pe care un cetățean digital trebuie să le înțeleagă.

Acest ghid a venit ca o consecință naturală a dezvoltării noilor tehnologii și proliferării acestora în rândul tinerilor. Totodată, integrarea TIC și utilizarea internetului în cadrul activităților didactice, ca și opțional, creează și nevoia de a asigura mecanisme de protecție și prevenire pentru elevi, cu privire la informații cu un conținut inadecvat, care pot fi găsite on-line. Se speră ca lucrul în comun la clasă va facilita apropierea dintre cadrele didactice și elevi pe tema internetului, precum și o deschidere mai mare către discuțiile despre activități pe internet și viața on-line a elevilor.

Deoarece studiile au dovedit că elevii de vârstă mică sunt și cei mai vulnerabili în fața pericolelor regăsite pe internet, este recomandat ca  ghidul să fie folosit în primul rând celor din ciclul primar și gimnazial, însă parcurgerea sa poate fi extinsă și către nivelul liceal.

Proiectul Sigur.Info este dezvoltat de un Consorțiu format din Salvați Copiii Romania - Coordonator național, FOCUS - Centrul Roman pentru Copii Dispăruți și Exploatați Sexual și Positive Media, începând cu septembrie 2008. Proiectul face parte din programul comunitar multianual de promovare a utilizarii, în condiții de mai mare siguranță a internet-ului și a noilor tehnologii on-line, Safer Internet plus.

Proiectul este dezvoltat prin intermediul a trei componente principale:

·                     Activități de conștientizare și de promovare a principiilor unui internet mai sigur.

·                     O linie de consiliere (Helpline), pentru probleme și conținut dăunator întâmpinat pe internet.

·                     O linie de raportare (Hotline), pentru raportarea conținutului ilegal întâlnit pe paginile web romanești.

Scopul proiectului este:

·                     Creșterea gradului de conștientizare privind pericolele și beneficiile mediului online

·                     Gestionarea unei linii de consiliere și a unei linii de raportare ca punte civile de contact, disponibile gratuit grupurilor țintă.

·                     Punerea la dispoziția publicului larg a informațiilor, resurselor și uneltelor necesare pentru crearea unui mediu mai sigur şi mai responsabil pe internet.

·                     Armonizarea legislaţiei româneşti şi a procedurilor de lucru cu tendințele europene în domeniu, prin colaborare cu organismele de stat, private și non guvernamentale.

Abuzul de Internet este atât de frecvent încât DSM (“Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale''), care este publicat de Asociaţia Americană de Psihiatrie, are în vedere, în prezent, adăugarea unui asemenea diagnostic în următoarea sa ediţie propusă pentru publicare, alături de alte probleme de sănătate mintală, cum ar fi tulburarea bipolară, schizofrenie şi tulburările de personalitate.

Dependenţa de Internet acoperă o varietate de comportamente şi de probleme de control al impulsurilor, care includ:

-Dependenţa de relaţionare virtuală (Cyber-Relationship addiction) - dependenţa de reţele sociale, camere de chat şi mesagerie, până la punctul în care prietenii virtuali, on-line devin mai importanţi decât relaţiile cu familia şi prietenii din viaţa reală, care ajunge să pară goală şi lipsită de bucurie. Această realitate falsă devine deosebit de periculoasă şi determină o dependenţă mult mai severă decât celelalte tipuri de comportamente legate de Internet. Atunci când este utilizat în mod responsabil, Internetul poate fi un loc minunat pentru a interacţiona pe plan social, a întâlni oameni noi şi a iniţia chiar relaţii romantice. Cu toate acestea, relaţiile on-line pot fi, de multe ori, mai intense decât cele din viaţa reală şi pot depăşi toate aşteptările realiste. O altă problemă este faptul că, în aproximativ 50% din cazuri, oamenii mint despre vârsta lor, greutatea, ocupaţia, starea civilă sau adoptă identităţi false, uneori chiar de gen.

- Comportamente compulsive pe Internet (Net Compulsions) - joc de noroc patologic, utilizarea compulsivă a site-urilor de cumpărături sau licitaţii online, care conduc, de multe ori, la probleme financiare. Persoanele cu asemenea comportamente cumpără lucruri de care, de cele mai multe ori, nu au nevoie şi pe care nu şi le pot permite, cu scopul de a experimenta bucuria introducerii ofertei câştigătoare.

 ''Generația Net'' are nevoie de o ghidare din partea părinților și a cadrelor didactice pentru a putea crește frumos, armonios și având un caracter integru, de aceea, un opțional cu această temă ar aduce multe beneficii.

Pe data de 10 februarie 2008 s-a sărbătorit la nivel european Ziua Siguranței pe Internet, un eveniment anual organizat sub egida Insafe (European Internet Safety Network). Cu această ocazie, au avut loc sute de evenimente naționale și locale, în peste 50 de țări, constând în diverse concursuri și acțiuni de conștientizare privind navigarea pe Internet în siguranță. 
       În România, Ziua Siguranței pe Internet a fost marcată prin lansarea oficială a programului național Sigur.info, sub sloganul „Internet mai sigur pentru copii”. Evenimentul a găzduit și ceremonia de premiere a câștigătorilor concursului național „Familia mea Internaută”, precum și a echipei câștigătoare a concursului european „Navighează pe Internet – gândește-te la Intimitatea ta”.

Ca și concluzie, este imperios necesar să se stabilească punți de legătură cu ''Generația Net'', altfel poate în curând va fi prea târziu și nu vor mai exista decât regrete și recunoașterea neputinței de a înțelege această generație.

Bibliografie:

Bennet, B - ''Curriculum la decizia școlii -ghid pentru profesorii de liceu'', Editura Atelier Didactic, București, 2007.

Rizoiu, L. - ''Competență în mass-media'' din documentul ''On Air -Bunele practici în utilizarea noilor media la clasă''

Tapscott, D. - ''Grown up Digital: How the Net Generation is Changing Your world''

http://www.scritub.com/profesor-scoala/CURRICULUM-LA-DECIZIA-COLII-Li18197622.php

http://www.sigur.info/table/news/latest/index.html

MASS-MEDIA CA FACTOR EDUCATIV

MASS-MEDIA CA FACTOR EDUCATIV

                                                               masterand:    Enache Georgiana Gina

EDUCAŢIA (fr. éducation, lat. educatio), se referă la un ansamblu de măsuri aplicate în vederea formării şi dezvoltării însuşirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor, tineretului sau ale oamenilor, ale societăţii etc.

Deseori, problematica educaţiei a fost abordată prin prisma relaţiei dintre profesor şi elev. Acţiunile educative nu îi vizează însă numai pe elevi şi tineri,adulţii fiind puşi, şi ei, în situaţia de a învăţa necontenit.

Dinamismul vieţii sociale face ca la structurarea trăsăturilor de personalitate ale copiilor şi tinerilor să contribuie o multitudine de factori cu influenţe specifice: familia, şcoala, organizaţiile, mediul socio-cultural, mass-media- care se constituie în factori educogeni. Din acest considerent, deşi rolul şcolii este foarte important, ar fi nerealist să considerăm că acţiunile educative se desfăşoară exclusiv în legătură cu relaţia profesor - elev.

Pentru ca un sistem de învăţământ să fie eficient, este obligatoriu să fie luată în calcul influenţa întregului câmp educaţional, a componentelor sale şi a modului în care acestea interacţionează cu şcoala, miza fiind un rol formativ important pe care îl au numeroşii factori educogeni asupra personalităţii subiectului, cu precădere a copilului. Se impune să fie luat în calcul transferul permanent dintre individ şi societate, nu numai la nivelul informaţiilor, ci şi la cel al modelelor simbolice, spirituale şi comportamentale.

În acest context, este legitimă afirmaţia lui Stanciu Stoian: „Legat într-un fel sau altul de societatea în care trăieşte, omul se formează după chipul şi asemănarea acesteia. Şi cum personalitatea fiecărui individ (şi personalitatea umană în genere) nu reprezintă altceva decât un sistem de relaţii sociale concretizate prin trăirea omului într-o anumită societate concretă, într-un sistem cultural anumit, fiecare cultură generează un tip de personalitate anumit.

În afara mediului şcolar, educogen prin excelenţă, influenţe educative de necontestat are mediul social extraşcolar, un adevărat câmp formative constituit de instituţiile sociale. Prin urmare, educaţia este un produs al întregului sistem social, recunoscut fiind faptul că, într-o parte consistentă, procesul de instrucţie se desfăşoară în afara şcolii, sub influenţa diverşilor factori educogeni.

În mod sugestiv, termenul „mass-media” asociază cuvântul din limba latină „media” (mijloace) cu cel englezesc „mass” (masă, care, în context,desemnează un număr foarte mare de oameni). Mass-media reprezintă, în opinia lui Ion Albulescu, „suporturi sau instrumente tehnice, care servesc la transmiterea în forme specifice a unor mesaje între profesionişti ai comunicării, reuniţi în instituţii sociale, şi marele public, constituit într-un ansamblu de indivizi izolaţi. În context, termenul poate fi extins la expresiile sinonimice: mijloace de comunicare de masă, mijloace de comunicare social şi tehnici de difuziune colectivă.

Importanţa mass-media, ca factor care contribuie la educarea atât a tinerilor, cât şi a adulţilor, este unanim recunoscută. În legătură cu acest subiect, Ioan Cerghit opina: „...mass-media formează al patrulea mediu constant de viaţă al copilului, alături de cel familial, de cel şcolar şi de anturajul obişnuit de relaţii. Mass-media nu se substituie şcolii, iar influenţa sa este complexă, reprezentând un element fundamental în relaţia dintre om şi mediul înconjurător.

De când s-a impus ca o componentă esenţială a lumii moderne, sistemul comunicării de masăs-a manifestat permanent ca un actor activ al jocului social, modelând celelalte subsisteme alesocietăţii: nici politicul, nici economicul, nici cultura şi nici viaţa cotidiană nu au putut scăpa de presiunea exercitată de mesajele presei. Acţiunile acestui mediu educogen, ca şi ale celorlalte medii: şcoală,familie, biserică, instituţii culturale, trebuie să se conjuge pentru a modela adecvat comportamente şi conştiinţe în acord cu marile idealuri ale epocii.

Aportul educativ al mass-media se realizează prin transmiterea de informaţii, impunerea de valori, atitudini, modele comportamentale, având, astfel, un rol deosebit în constituirea codului socio-cultural al subiectului. Însă, spre deosebire de instruirea care se realizează riguros şi planificat în sistemul clasic de învăţământ pe baza unor programe şcolare şi sub îndrumarea unui personal calificat, mijloacele de comunicare în masă oferă informaţii în mod spontan şi difuz, transformându-se într-o formă de educaţie de completare realizată în mod neinstituţionalizat, în timpul liber de care dispune subiectul.

Impactul deosebit al mass-media este dat de modul plăcut, accesibil, chiar captivant, în care sunt oferite informaţiile. În acest context, este explicabilă puternica atracţie resimţită faţă acestea, atracţie care uneori, mai ales la tineri, se poate manifesta creând forme extreme de obişnuinţă, chiar de dependenţă. Ambianţa în care cresc şi se dezvoltă copiii oferă o mare varietate de stimuli, generează noi experienţe şi noi modalităţi de cunoaştere, culturalizare şi relaxare.

Pentru cea mai mare parte a copiilor, ca şi pentru mulţi adulţi, vizionarea programelor de televiziune, urmărirea emisiunilor radiofonice sau citirea presei scrise ocupă cea mai mare parte a timpului liber. Pentru aceştia, participarea la interacţiunea mediată este una dintre cele mai frecvente activităţi de fiecare zi. Publicul receptează, astfel, un număr foarte mare de mesaje, în special audio-vizuale, cu numeroase implicaţii imediate sau latente, directe sau indirecte, previzibile sau imprevizibile asupra dezvoltării personalităţii lor aflate în formare. Ca urmare, se produc modificări importante la nivelul personalităţii acestora, prin generarea de opinii, atitudini,comportamente noi. Prin prezenţa activă în viaţa comunităţii, sistemul mass-media a devenit un factor activ, afectând funcţionarea celorlalte sisteme ale societăţii, inclusiv a celui educaţional. Se poate afirma, însă, că mass-media a început să controleze din ce în ce mai mult spaţiul educaţiei extraşcolare.

Deosebirile intervenţiilor educative mediatice faţă de cele tradiţionale sunt însă importante, ca mod de organizare şi de realizare. Caracteristică educaţiei prin mass-media este oferirea în mod spontan şi difuz a unei game largi de mesaje şi informaţii transmise, în timpul liber, într-un spaţiu neinstituţionalizat. Pe de altă parte, în cadrul sistemului instituţional de învăţământ organizat în trepte succesive se realizează un proces instructive educativriguros planificat, sistematic şi intensiv, pus sub controlul unor persoane calificate, bazat pe selecţia şi structurarea strictă a informaţiilor, precum şi pe efortul voluntar de învăţare al elevilor.

O educaţie modernă, adaptată realităţii sociale, nu face abstracţie de noile caracteristici ale vieţii socio-culturale. Mediul în care creşte şi se formează copilul este, într-o tot mai mare măsură, determinat de influenţele pe care le exercită mass-media. Ponderea crescută a mijloacelor de comunicare în masă în viaţa culturală contemporană, frecvenţa cu care intervin în ritmul vieţii cotidiene, participarea lor efectivă la procesul general de formare a personalităţii individului au determinat importante mutaţii în structura mediului educaţional. De pe urma lor se resimt atât şcoala, în poziţia, activitatea şi misiunea ei, cât şi elevul, în evoluţia lui psihologică şi socială.

Bibliografie:

1. Popa Dorin, Mass- Media astazi, Ed. Institutul European, Iaşi, 2002

2. Ion Albulescu, Educaţia şi mass-media/ comunicare şi învăţare în societatea informaţională,

Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003

3. Stanciu Stoian, Educaţie şi societate, Editura Politică, Bucureşti, 1971

4. Ioan Cerghit, Mass-media şi educaţia tineretului şcolar, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1972

Campania "O luna fara tehnologie"

                                                                                                            Livia Stanescu Dincuta

Această campanie s-a desfăşurat în perioada 21 octombrie-21 noiembrie 2014 din dorinţa de a aduce o schimbare pozitivă în comportamentul copiilor, care deveniseră din ce în ce mai agitaţi, mai neatenţi în timpul orelor.

Li s-a explicat copiilor efectele nocive ale televiziunii şi calculatorului asupra sănătăţii mentale. Cercetările au demonstrate faptul că atunci când ne uităm la televizor, regiunile mai înalte ale creierului sunt oprite, şi toate activităţile sunt transferate către regiunile mai de jos ale creierului. Studiile au dovedit că, pe termen lung, prea multă activitate în creierul inferior determină atrofierea regiunilor creierului superior. Copiii de vârstă şcolară care urmăresc frecvent programe TV dau randament mai slab în testele de memorie şi citire; se constată de asemenea un deficit de atenţie şi o mai slabă concentrare.

În această perioadă de campanie de conştientizare, elevii clasei a III-a nu au avut voie să urmărească desene animate şi nici să se joace pe calculator, tabletă etc. În schimbul acestor activităţi, copiii au fost sfătuiţi să citească, să se joace în aer liber.

Primele rezultate nu s-au lăsat prea mult timp aşteptate, astfel încât după prima săptămână de campanie s-au observat mici rezultate: elevii erau mai liniştiţi, mai puţin agitaţi şi mai atenţi la ore. Spre sfârşitul perioadei s-a observat şi o creştere a capacităţii de concentrare.

Campania a durat doar câteva săptămâni, dar noi îi sfătuim în continuare pe copii să micşoreze numărul minutelor petrecute în faţa calculatorului sau a televizorului, căci aceste activităţi nu le afectează doar sănătatea mentală ci şi relaţiile cu cei din jur.

                CAMPANIE ŞCOLARĂ

       "O LUNĂ FĂRĂ TEHNOLOGIE"

În perioada 21 octombrie – 21 noiembrie 2014 elevii clasei a III-a vor realiza un experiment ce constă în a renunţa la tehnologie ( televizor- desene animate, calculator, jocuri electronice) în favoare altor activităţi (lectură, sport, activităţi casnice, desen, meşterit, jocuri de construit, jocul cu prietenii/ familia, plimbări în aer liber etc).

Este cunoscut faptul că privitul prea mult timp la TV, jocurile pe calculator vor duce în timp la :

• probleme de învăţare (slăbesc capacitatea de a asculta şi de a înţelege)
• probleme de atenţie şi hiperactivitate
• violenţa de pe ecran şi jocurile video aduc violenţa în lumea reală, copiii devenind mai puţin capabili să-şi controleze impulsurile violente
• retragere socială, introversie
• toleranţă scăzută la frustrare
• impulsivitate excesivă

Ne aşteptăm ca la finalul experimentului să constatăm că sunt schimbări pozitive atât în comportament cât şi în rezultatele şcolare.

TE INVIT SĂ TE ALĂTURI !

Semnătura ta certifică faptul că te alături campaniei noastre

*Rezultate:

După prima săptămână fără tehnologie s-au observat schimbări în comportamentul copiilor, în sensul că au fost mult mai atenți și mai receptivi la ore, mai cooperanți unii cu ceilalti. Mulți dintre ei ți-au ocupat timpul liber citind sau jucându-se.

NOI SI MASS MEDIA

                                               NOI ŞI MASS-MEDIA

                                                                                                          IOANA RADU

De-a lungul timpului, de fiecare dată, apariţiei unei noi descoperiri care a revoluţionat viaţa omenirii, i s-a răspuns cu un nou tip de educaţie, care avea rolul de a-i învăţa pe oameni să se adapteze noilor sfidări. Odată cu explozia noilor tehnologii legate de comunicare în masă, este nevoie de un nou tip de educaţie, educaţie media, educaţie prin media. În societatea contemporană, statutul și rolul profesorului s-a transformat, el a devenit o sursă de informație posibilă și alternativă, iar elevul a devenit actor de sine stătător în spațiul mediatic, fiind lipsit uneori de competențele necesare și orientarea adultului.  Alfabetizarea media nu este necesară în viitor, ci în mod urgent acum, pentru a asigura viitorilor cetățeni competențele specifice, pentru a face față cerințelor unei economii globale și pentru a contribui la valorile culturii.

            A fost realizat un studiu de către Active Watch (http://www.activewatch.ro/) , pentru evaluare nivelului de competenţă  în mass media.Studiul oferă o prima imagine asupra:

- modului în care consumatorii de media din Romania se folosesc de informațiile transmise prin canalele media,

- nivelului de încredere al acestora în mass media,

- modului în care aceștia interpretează și evaluează informațiile din mass media în funcție de cunoștințele pe care le dețin despre mass media.

1.tinerii răstoarnă ierarhia încrederii: pentru ei, internetul este mai credibil decât

televiziunea;

2. educaţia reduce pofta de televiziune; persoanele cu un nivel educaţional superior sunt

mai puţin interesate de televiziune; ele preferă, în schimb, radioul, şi, mai ales, presa

scrisă;

3. compararea posturilor pentru validarea ştirilor este un instrument insuficient: doar o

minoritate verifică informaţiile din terţe surse, atunci când descoperă discordanţe;

4. reclamele sunt considerate a fi principalul agresor de la televizor;

5. accidentele, politica şi infracţiunile – sunt considerate a fi excesiv de prezente în

programele TV;

6. tinerii votează internet şi caută în primul rând informaţii;

7. publicul este neprevenit asupra influenţei mass media asupra propriilor atitudini şi

comportamente;

8. se întâmplă la altii: aceasta este paradigma în care publicul citeşte riscul de influenţare a

comportamentelor proprii de către mass media;

9. publicul a înteles că media a îngenuncheat în faţa intereselor politice; ştie că se

încearcă manipularea sa. Totuşi, cei mai mulţi cred că libertatea presei poate fi

cenzurată doar în mică măsură.

            Majoritatea ştirilor difuzate pe principalele posturi româneşti de televiziune, prezintă în mod excesiv acte criminale, de violenţă, sinucideri, care rămân întipărite în subconştient, influenţând în mod negativ gândirea si reacţiile tinerilor din această perioadă. Adolescentele care privesc emisiunile televizate, pot lua drept model doar personalităţi superficiale, fără să pună accent pe adevărata educaţie morală care încă se mai predă in şcoli.

O reprezentare publică audiovizuală trebuie abordată cu o libertate totală, sau este necesară prezența unor constrângeri cu funcție de control? Există anumite „direcții centrale” în acest sens? Care este relația dintre libertate şi autoritate în stabilirea rolului unor asemenea reprezentări? Ce indice de periculozitate pot avea reprezentările audiovizuale în spațiul public?

În 1937 a început filmările la creația la care ne referim, Chaplin şi marea majoritate a oamenilor nu credeau că nazismul ar putea fi o amenințare atât de gravă, cum avea să se manifeste imediat după lansarea sa, în 1940. O dată cu premiera americană (în acelaşi an fatidic 1940) filmul a fost cotat ca fiind prima… satiră anti- nazistă. Deși la scurt timp  Adolf Hitler a interzis filmul în Germania și în alte țări ocupate de naziști, totuși, nu și -a putut stăpâni interesul de a-l viziona. Astfel, a primit, prin filieră portugheză o copie a filmului. Se spune că ar fi văzut filmul de două ori. Din păcate, istoria nu i-a consemnat reacția, în ciuda  curiozității manifeste a lui Chaplin. în ciuda invincibilei cenzuri din zona de ocupație nazistă, totuși, filmul a avut parte şi de o audiență germană. În munții Balcani, membrii unui grup de rezistență au schimbat rolele de film dintr-un cinema militar. Opera hazlie pe care urmau s-o vadă soldații germani încartiruiți în zonă a fost înlocuită cu „Dictatorul”, o copie adusă pe sub mână din Grecia. Deşi, parte din soldații germani s-a amuzat de povestea de început a filmului, zâmbetul le-a pierit când au realizat despre ce era vorba. Se spune că unii au părăsit furioşi cinema-ul iar alții chiar au tras cu pistoalele în ecran!. În ciuda unor asemenea anecdotici, filmul rămâne tulburător şi în ziua de azi iar discursul din final un model impecabil de oratorie politică. Autor, regizor şi interpret, inegalabilul Charlie Chaplin. 

https://www.youtube.com/watch?v=2CJtVXEhuS0

Astăzi însă, după ce am realizat impactul percepției subliminale, persistența unor imago-uri (pe orice nivel evolutiv), asocieri şi recompuneri aparent arbitrare dar cu surse intenționale bine delimitate, cantitatea şi calitatea unor reprezentări ce poate genera dependențe, recompuneri degenerante şi mutații cu impact asupra discernământului în situații limită, avem convingerea că trebuie să manifestăm vigilență de la bun început.

Bibliografie:

-activewatch.ro

-audiovizualul.wordpress.com

-Charting Media and Learning in Europe

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                

VIOLENŢA TELEVIZUALĂ

BUCUR  P. GRIGORE ANGELA

MASTER STRATEGII INOVATIVE DE ÎNVĂŢARE

VIOLENŢA TELEVIZUALĂ

DESENELE ANIMATE

 “Dacă vrei să foloseşti televizorul pentru a învăţa ceva pe cineva, trebuie, mai întâi, să-l înveţi pe acela cum să folosească televizorul” Umberto Eco

Ideea cheie: Mass- media reprezintă o sursă de influenţă majoră a agresivităţii, iar observarea actelor de agresiune prin intermediul emisiunilor televizate este una dintre condiţiile ce favorizeazăînvăţarea şi manifestarea agresivităţii.

Violenţa din mass-media se referă la descrierile comportamentelor violente şi agresive ale personajelor din poveştile media. Aceste personaje pot fi umane sau neumane, din desene animate sau din realitate. Violenţa fictivă, nerealistă sau animată , este considerată tot violenţă.Copiii imită cu usurinţă comportamentele agresive pe care le văd la alţii, fie în direct , fie prin intermediul imaginilor televizate.Copiii cu vârsta cuprinsa intre 2 si 7 ani nu pot distinge fantezia de realitate. Agresivitatea personajelor din desenele animate pare foarte reală pentru copii, ei având tendinţa să imite ceea ce văd în mod repetitiv. Expunerea la violenţa din televiziune , filme, desene animate, jocuri video şi internet reprezintă factori de risccare prezic agresivitatea viitoare a copiilor. Expunerea timpurie a copiilor la violenţa mass-media stimuleazăşi influenteazăcomportamentul agresiv şi violent din lumea reală.

În cazul agresivităţii personajelor din desenele animate , există două mesaje principale care măresc şansele ca şi copiii care vizionează respectivele desene animate să devină agresivi. Primul mesaj se referă la faptul că violenţa nu produce nicio consecinţă negativă pentru că nimeni nu este rănit cu adevărat. Cel de-al doilea mesaj transmis induce ideea că desenele animate adesea descriu violenţa ca ceva amuzant sau distractiv , ceea ce pentru adulţi pare a fi de necondamnat, căci  nu sunt reale.

Prof. Dr. Ioan Drăgan, Director al Centrului de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare al Universităţii din Bucureşti, coordonatorul studiului „Reprezentarea violenţei televizuale şi protecţia copilului”,declara: "În societatea ecranelor şi a generaţiei catodice, copiii se formează, în principal, într-un univers al realităţii televizuale şi al comunicării virtuale care devin adevărata lor realitate. O consecinţă a acestei schimbări istorice de paradigmă constă în riscul pierderii conştiinţei diferenţei dintre bine şi rău",

A vorbi despre violenţa televizuală, implică trei niveluri de analiză (Tisseron,2003, 7).

Un prim nivel este cel al conţinutului de violenţă al emisiunilor televizuale, unde analiza ar presupune identificarea şi  numărarea  tuturor secvenţelor de conţinut violent din emisiunile TV. Un al doilea nivel de analiză este cel al impactului; prin impact, Tisseron are în vedere violentarea telespectatorului prin intermediul conţinutului televizual sau al formei pe care acesta o îmbracă (aici intră, spre exemplu, violentarea telespectatorului prin flashuri luminoase, prin muzica ce anunţă o scenă de suspans, prin imagini sacadate, dar şi prin imagini extrem de „violente”).

Al treilea nivel de analiză îl reprezintă analiza efectelor; cel mai des întâlnit/dezbătut dintre acestea este creşterea agresivităţii copilului, ca urmare a imitării comportamentului violent văzut la televizor .

Dincolo de nivelul de analiză, există şi alte puncte esenţiale, în care cercetătorii fenomenului nu se pun de acord. Astfel, chiar conceptul de violenţă televizuală, considerat de Nel un concept-valiză (2003, 27), este unul care stârneşte dispută.Tisseron, pe linia clasificării de mai sus, defineşte imaginea violentă din exterior, fără să facă apel la conţinutul acesteia, ci doar la urmările ei. Astfel, „o imagine violentă este pur şi simplu aceea care provoacă comportamente, chiar dacă aceste comportamente nu sunt neapărat violente. Trebuie, bineînţeles, pentru a accepta acest punct de vedere, să ne decidem să ne interesăm de ceea ce sunt imaginile pentru telespectator şi să încetăm să le privim doar în sine” (Tisseron, 2000, 17).

Există o relaţie de cauzalitate între receptarea violenţei televizuale şi creşterea agresivităţii copiilor şi procesul concret prin care ar avea loc această influenţă. În general,sunt  admise trei tipuri de mecanisme (Martinez, 1992), prin care ar avea loc influenţarea:

1. - prin „scenarii cognitive”, ipoteză susţinută de Huesmann;

2. - prin modificările la nivel fiziologic, pe care le induce consumul de violenţă mediatică şi care aduc corpul la nişte parametrii  anteriori actelor agresive (ritm cardiac şi respirator alert, tensiune arterială sporită etc.)

3. - prin activarea şi apoi întărirea sentimentelor latente de agresivitate, care există în oricare dintre noi.

Cuvinte cheie: mass- media, violenţa televizuală , agresivitatea

Studiile asupra efectelor violenţei televizuale se pot clasifica, în funcţie de efectul scontat: creşterea agresivităţii, creşterea sentimentului de insecuritate, scăderea sensibilităţii la violenţă. Acest dinurmă efect se reduce, într-o fază ulterioară, la creşterea agresivităţii, prin neinhibarea agresivităţii naturale a copilului, ca urmare a percepţiei pe care o are acesta asupra perrmisivităţii/acceptabilităţii violenţei în societate. În studiile  asupra violenţei ficţionale, se arată  că acest efect poate să apară mai ales în ceea ce priveşte violenţa, respectiv agresivitatea verbală, ale căror niveluri de permisivitate a crescut în societatea actuală.

Într-o încercare de sinteză, Remy Rieffel (2008) consideră că putem vorbidespre violenţa televizuală din perspectiva a trei teorii:

A. - din perspectiva teoriei agresivităţiiputem avea: A1. efect de catharsis, A2. efect de învăţare socială, A3. efect dedezinhibare şi A4. efect de incitare şi imitare;

B. - din perspectiva teorieidesensibilizării, se poate vorbi despre: B1. efectul de reducere a capacităţii emotivea indivizilor şi B2. efectul de banalizare a violenţei

C. - din perspectiva teoriei fricii,avem: C1. efectul sau procesul de „incubaţie” şi C2. efectul de „cultivare” (termenaparţinând lui Gerbner, care, după mai mult de trei decenii de cercetări asupraviolenţei, arată că efectele violenţei televizuale nu trebuie căutate la nivelindividual, ci la nivel societal).

      Dintre cercetările din prima teorie  amintim studiul din 1956, în care s-a încercat demonstrarea influenţei violenţei din desenele animate asupra comportamentului agresiv al copiilor. A urmat apoi studiul din 1963 al lui A. Bandura, D. Ross şi S.A. Ross, cei care au extins cercetarea la compararea efectelor violenţei reale şi ale celei televizuale (în desene animate, inclusiv cele cu personaje umane) asupra copiilor aflaţi în situaţii frustrante. Rezultatul a confirmat ipoteza corelării vizionării violenţei cu creşterea agresivităţii, cea mai nocivă fiind

violenţa reală şi cea mai puţin nocivă cea din desenele animate. De asemenea, tot ca o critică a studiilor experimentale, Tisseron arată că acestea induc anumite condiţii care nu sunt reperabile în viaţa reală. Probabilitatea ca un copil care priveşte imagini violente la televizor să regăsească în realitate condiţiile în care a fost făcută cercetarea sunt cvasinule. „Ceea ce este greşit în

protocolul lui Bandura este luarea în considerare a acelui moment de «imitaţie ludică», care face să intervină prioritar formele senzoriale şi motrice ale simbolizării şi care nu are nimic de-a face cu ceea ce este desemnat în general ca fiind „imitaţia imaginilor” (Tisseron, 2000, 23).

Există mai mult de 1000 rapoarte valabile în ultimii 50 de ani care arată impactul violent al mass- mediei asupra copiilor. Studiile din tot mai multe ţări întaresc teoria conform căreia există o legatură puternică între violenţa din mass- media şi comportamentul copilului.

De asemenea, concluziile studiilor confirmă ipotezele specialiştilor în domeniu , psihologilor şi sociologilor : copiii devin imuni la violenţa pe care o observăîn lumea reală , nu le pasă de durerea şi suferinţa altora şi în timp ajung să creadă că agresivitatea este o stare de fapt , violenţa este un lucru normal şi generalizat al vieţii de zi cu zi.

O analiză care a fost dată publicităţii de CNA în luna martie 2012 , subliniază faptul că desenele animate se numarăprintre cele mai brutale emisiuni difuzate la televizor.

Potrivit studiului “Reprezentarea violenţei televizuale şi protectia copilului realizat de UNICEF România , CNAşi Centrul de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare din cadrul Universităţii Bucureşti , numărul scenelor de violenţă la care sunt supuşi copiii într-o oră variază de la 9 la TVR1 , la 23, 4 la PROTV. În cazul desenelor animate, portivit aceluiaşi studiu, au fost cercetate trei canale pentru copii: Cartoon Network (CN) , Jetix (J) şi Minimax (MM) ,timp de o săptămână (săptămâna  5-11ianuarie 2009),patru ore pe zi. Alegerea acestor patru ore a fost facutăîn funcţie de un algoritm prin care să fie analizate toate emisiunile  care sunt difuzate pe aceste canale prin varierea celor patru ore zilnice.

Pe întreaga perioada monitorizată s-au inregistrat 2005 acte de violenţăîn desenele animate de pe cele trei canale. Media per canal este de 668 acte de violenţă , cel mai violent canal , din punct de vedere al frecvenţei “ pure” , fiind Jetix-ul, cu 852 de acte, urmat de Cartoon Network (815 acte) şi de MM, cu 338 acte.În ceea ce priveştefrecvenţa medie per emisiune , clasamentul rămâne acelaşi , dar diferenţele dintre canalul cel mai violent şi următorul se accentuează : pe canalul Jetix sunt, în medie, 14 scene de violenţă pe emisiune, în timp ce pe CN sunt doar 9 iar pe MM sunt 6 scene. Şi în ceea ce priveşte frecvenţa medie a violenţei per unitate de timp(oră) Jetix-ul este cel mai violent canal(37 scene pe oră de emisiune), urmat de CN cu 31de  acte şi de MM cu 20 de acte de violenţă pe oră.Un alt indicator de măsurare a violenţei televizuale (VTV) , considerat foarte “obiectiv “, este cel al duratei actelor de violenţă. Relevanţa acestuia este dată de faptul că unele studii au arătat ca micul talespectator suportă mai bine mai multe scene de violenţă scurte decat mai puţine scene de violenţă dar mai lungi. CN este canalul cu cea mai mare durată medie a unui act violent(15” , faţă de 11” pe J si 10” pe MM).Totodată, cercetarea arată că violenţa televizuală contribuie la gradul de socializare al copiilor, în special a celor care nu dispun de surse alternative de învăţare şi culturalizare.Astfel, scenele de violenţă nu îi fac pe copii în mod obligatoriu mai violenţi, dar, prin creşterea gradului de spectaculos, îi stimulează.Studiul mai relevă faptul că mulţi copii îşi găsesc identitatea, legitimată de televiziune, în violenţă, de orice tip ar fi aceasta, verbală sau fizică. Edmond McLoughney, reprezentantul UNICEF în România, a precizat că studiul prezentat - „Reprezentanţa violenţei televizuale şi protecţia copilului” - vorbeşte despre “efectele negative” pe care vizionarea violenţei o are asupra copiilor şi despre “gradul de influenţă pe care violenţa” o are asupra acestora. Astfel, conform acestuia, printre principalele tulburări comportamentale care apar în rîndul copiilor, ca efecte ale violenţei de la televiziune, sunt anxietatea, depresia şi tulburări ale somnului.

            O galerie de artă din Marea Britanie expune lucrări în care semnalează faptul că părinţii nu iauîn serios avertismentul care le interzice minorilor să se uite la filmele cu violenţă. Expoziţia reprezintă una dintre cele mai drastice măsuri luate până în present pentru ca lucrările expuse arată personaje populare din desenele animate care comit acte de violenţă.“ Piesele de rezistenţă” ale expoziţiei sunt sunt cele care îl reprezintă pe Tom în timp ce îl taie în bucăţi pe Jerry şi pe Bugs Bunny care  îl impuşcă pe Duffy Duck. Personaje de televiziune , cum ar fi Bugs Bunny pot părea inofensive , dar astfel de eroi care par justificaţi şi recompensaţi în urma actelor de violenţă la televizor, ar putea avea un efect negativ pe termen lung asupra copiilor , potrivit unei echipe de psihologi de la Universitatea din Michigan. Studiul lor recent , publicat în revista Asociaţiei psihologice americane “Developmental Psychology”(Mai 2003, Vol. 34)arată că , cu cât copiii vizionează mai multe programe violente de televiziune , în special cele în care personajele ‘bune” comit acte de violenţă , cu atât mai probabil este ca aceştia să se comporte violent şi agresiv ca tineri adulţi.

Vizionarea şi preferinţa pentru televiziunea violentă sunt legate de atitudinile , valorile şi comportamentele agresive. Robinson şi Bachman (1972) au gasit o relaţie între numărul orelor în care au fost urmărite programe TV cu conţinut violent şi declaraţiile făcute de adolescenţi privind propria implicare în comportamentul agresiv sau antisocial.

          Din studiile experimentale realizate de Hapkiewitz şi Roden(1971) ,Libert, Bacon (1972) Bandura, Ross (1963) reiese cu claritate că se poate produce un comportament agresiv tot mai pronunţat, ca urmare  a unei experienţe fie prelungite , fie de scurtă durată la acte de violenţă televizată.

În cadrul unui important studiu  desfăşurat în USA, John P. Murray de la Kansas State University împreună cu colaboratorii săi de la alte nouă universităţi americane, vizualizând prin metoda Rezonanţei Magnetice Nucleare activitatea corticală pe parcursul vizionării TV , a constatat că , la persoanele care urmăreau materiale video cu conţinut violent, erau activate aceleaşi reţele neuronale ca la persoanele implicate în acte de violenţă în lumea reală.Cu alte cuvinte , mintea umană nu diferenţiază violenţa ficţională a micului ecran de violenţa reală.

Concluzia studiului a fost că orice act violent văzut pe micul ecran antrenează creierul să răspundă violent la stimuli mediului , condiţionând astfel un comportament impulsiv, o activitate reflexivă , voluntară.

          În concluzie, ataşarea de televizor înseamnă izolarea de societate.Acest fenomen are consecinţe negative asupra dezvoltării capacităţii de comunicare a copilului, a legăturilor afective dintre părinte şi copil, a formării deprinderilor de comportament social. Vizionarea în exces a desenelor animate are o influenţă negativă asupra copiilor. : aceştia devin mai agresivi, mai certăreţi substituindu-se personajelor periculoase , îşi însuşesc un limbaj nespecific vârstei lor şi devin irascibili în momentul în care , dependenţi de aceste ficţiuni li se interzice vizionarea unor astfel de filme.

BIBLIOGRAFIE

1.      COSMOVICI, A., IACOB, L., Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 1998

2.      ASOCIAŢIA PENTRU APĂRAREA FAMILIEI ŞI COPILULUI, Efectele micului ecran asupra minţii copilului, Editura Prodromos, 2007

3.      UNICEF, CENTRUL DE STUDII MEDIA ŞI NOI TEHNOLOGII DE COMUNICARE, Reprezentarea violenţei televizuale şi protecţia copilului

4.      SERGE TISSERON ,Histoire de la psychiatrie en bande-dessinée,1975