Thursday, January 15, 2015

Opționalul "Competență în mass-media"


Opționalul "Competență în mass-media"

                                             Cocală Valentina-Nicoleta

Opționalele reprezintă o formă de materializare a curriculumului. Ele au apărut din necesitatea și din dorința adaptării programelor școlare la particularitățile comunității locale.
Dar ce este opționalul? Opționalul reprezintă o varietate de curriculum la decizia școlii ce constă într-o disciplină școlară nouă, care presupune elaborarea în școală a unei programe noi, nu obiective și conținuturi noi diferite de cele existente în programele de trunchi comun.
Opționalele sunt discipline, cursuri pe care școala le propune spre studiu elevilor în urma identificării intereselor elevilor și necesităților comunității cu aprobarea inspectoratelor școlare.
De exemplu, un opțional conceput la limba engleză, vine în sprijinul elevilor de a-și aprofunda cunoștințele, având în vedere că au luat contact cu aceasta încă de la grădiniță.
Un argument pentru care elevii și părinții solicită un opțional de limba engleză este statutul acesteia ca limbă de largă circulație internațională. De asemenea, copiii (în special cei mici) au avut ocazia să capete cunoștințe de limba engleză prin intermediul canalelor de televiziune care difuzează desene animate și alte emisiuni pentru copii.
Nu sunt de neglijat perspectivele pe care le oferă învățarea limbii engleze (acces la internet, mijloc de comunicare, susținerea unor examene de limbă, continuarea studiilor la diferite nivele în străinătate ș.a.), un motiv în plus pentru care părinții solicită un curs opțional de limba engleză pentru copiii lor. Activitățile proiectate sunt menite, de asemenea, să-i plaseze pe elevi în situații de comunicare similare celor din viața reală, stimulându-le astfel apetitul de a interacționa verbal cu cei din jur și totodată încrederea în sine. Prin urmare, prin povești, jocuri, concursuri, poezii, cântece și dialoguri minimale, elevii vor dobândi o atitudine mai degajată și mai sigură ca vorbitori în general și ca vorbitori de limba engleză în particular.
Însă, cu toții știm că, accesul la internet ca și mod de comunicare le este mai la îndemână copiilor noștri, motiv pentru care un grup de oameni din partea Ministerului Educației Naționale interesați de acest aspect, au pus bazele realizării unui ''ghid al utilizării în siguranță a internetului'' și a unui site care să asigure informațiile necesare.
Apariția ''Ghidului utilizării în siguranță a internetului'' este salutară, ca o resursă complementară necesară tuturor cadrelor didactice care doresc să își însușească noțiunile de utilizare sigură și responsabilă a noilor tehnologii. El reprezintă rezultatul unei activități laborioase de documentare, consultări, revizuiri și avizări, desfășurată în parteneriat.
Parcurgerea sa va permite profesorilor și institutorilor să integreze, în cadrul activităților didactice, exerciții simple și atractive, menite să îi ajute pe elevi să interiorizeze conceptele de siguranță on-line și comportament responsabil, pe care un cetățean digital trebuie să le înțeleagă.
Acest ghid a venit ca o consecință naturală a dezvoltării noilor tehnologii și proliferării acestora în rândul tinerilor. Totodată, integrarea TIC și utilizarea internetului în cadrul activităților didactice, ca și opțional, creează și nevoia de a asigura mecanisme de protecție și prevenire pentru elevi, cu privire la informații cu un conținut inadecvat, care pot fi găsite on-line. Se speră ca lucrul în comun la clasă va facilita apropierea dintre cadrele didactice și elevi pe tema internetului, precum și o deschidere mai mare către discuțiile despre activități pe internet și viața on-line a elevilor.
Deoarece studiile au dovedit că elevii de vârstă mică sunt și cei mai vulnerabili în fața pericolelor regăsite pe internet, este recomandat ca  ghidul să fie folosit în primul rând celor din ciclul primar și gimnazial, însă parcurgerea sa poate fi extinsă și către nivelul liceal.
Proiectul Sigur.Info este dezvoltat de un Consorțiu format din Salvați Copiii Romania - Coordonator național, FOCUS - Centrul Roman pentru Copii Dispăruți și Exploatați Sexual și Positive Media, începând cu septembrie 2008. Proiectul face parte din programul comunitar multianual de promovare a utilizarii, în condiții de mai mare siguranță a internet-ului și a noilor tehnologii on-line, Safer Internet plus.
Proiectul este dezvoltat prin intermediul a trei componente principale:
·                     Activități de conștientizare și de promovare a principiilor unui internet mai sigur.
·                     O linie de consiliere (Helpline), pentru probleme și conținut dăunator întâmpinat pe internet.
·                     O linie de raportare (Hotline), pentru raportarea conținutului ilegal întâlnit pe paginile web romanești.
Scopul proiectului este:
·                     Creșterea gradului de conștientizare privind pericolele și beneficiile mediului online
·                     Gestionarea unei linii de consiliere și a unei linii de raportare ca punte civile de contact, disponibile gratuit grupurilor țintă.
·                     Punerea la dispoziția publicului larg a informațiilor, resurselor și uneltelor necesare pentru crearea unui mediu mai sigur şi mai responsabil pe internet.
·                     Armonizarea legislaţiei româneşti şi a procedurilor de lucru cu tendințele europene în domeniu, prin colaborare cu organismele de stat, private și non guvernamentale.
Abuzul de Internet este atât de frecvent încât DSM (“Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale''), care este publicat de Asociaţia Americană de Psihiatrie, are în vedere, în prezent, adăugarea unui asemenea diagnostic în următoarea sa ediţie propusă pentru publicare, alături de alte probleme de sănătate mintală, cum ar fi tulburarea bipolară, schizofrenie şi tulburările de personalitate.
Dependenţa de Internet acoperă o varietate de comportamente şi de probleme de control al impulsurilor, care includ:
-Dependenţa de relaţionare virtuală (Cyber-Relationship addiction) - dependenţa de reţele sociale, camere de chat şi mesagerie, până la punctul în care prietenii virtuali, on-line devin mai importanţi decât relaţiile cu familia şi prietenii din viaţa reală, care ajunge să pară goală şi lipsită de bucurie. Această realitate falsă devine deosebit de periculoasă şi determină o dependenţă mult mai severă decât celelalte tipuri de comportamente legate de Internet. Atunci când este utilizat în mod responsabil, Internetul poate fi un loc minunat pentru a interacţiona pe plan social, a întâlni oameni noi şi a iniţia chiar relaţii romantice. Cu toate acestea, relaţiile on-line pot fi, de multe ori, mai intense decât cele din viaţa reală şi pot depăşi toate aşteptările realiste. O altă problemă este faptul că, în aproximativ 50% din cazuri, oamenii mint despre vârsta lor, greutatea, ocupaţia, starea civilă sau adoptă identităţi false, uneori chiar de gen.
- Comportamente compulsive pe Internet (Net Compulsions) - joc de noroc patologic, utilizarea compulsivă a site-urilor de cumpărături sau licitaţii online, care conduc, de multe ori, la probleme financiare. Persoanele cu asemenea comportamente cumpără lucruri de care, de cele mai multe ori, nu au nevoie şi pe care nu şi le pot permite, cu scopul de a experimenta bucuria introducerii ofertei câştigătoare.
 ''Generația Net'' are nevoie de o ghidare din partea părinților și a cadrelor didactice pentru a putea crește frumos, armonios și având un caracter integru, de aceea, un opțional cu această temă ar aduce multe beneficii.
Pe data de 10 februarie 2008 s-a sărbătorit la nivel european Ziua Siguranței pe Internet, un eveniment anual organizat sub egida Insafe (European Internet Safety Network). Cu această ocazie, au avut loc sute de evenimente naționale și locale, în peste 50 de țări, constând în diverse concursuri și acțiuni de conștientizare privind navigarea pe Internet în siguranță. 
       În România, Ziua Siguranței pe Internet a fost marcată prin lansarea oficială a programului național Sigur.info, sub sloganul „Internet mai sigur pentru copii”. Evenimentul a găzduit și ceremonia de premiere a câștigătorilor concursului național „Familia mea Internaută”, precum și a echipei câștigătoare a concursului european „Navighează pe Internet – gândește-te la Intimitatea ta”.
Ca și concluzie, este imperios necesar să se stabilească punți de legătură cu ''Generația Net'', altfel poate în curând va fi prea târziu și nu vor mai exista decât regrete și recunoașterea neputinței de a înțelege această generație.

Bibliografie:
Bennet, B - ''Curriculum la decizia școlii -ghid pentru profesorii de liceu'', Editura Atelier Didactic, București, 2007.
Rizoiu, L. - ''Competență în mass-media'' din documentul ''On Air -Bunele practici în utilizarea noilor media la clasă''
Tapscott, D. - ''Grown up Digital: How the Net Generation is Changing Your world''
http://www.scritub.com/profesor-scoala/CURRICULUM-LA-DECIZIA-COLII-Li18197622.php
http://www.sigur.info/table/news/latest/index.html















No comments:

Post a Comment