Referat despre implicaţiile mass media în dezvoltarea morală a copiilor

Referat despre implicaţiile mass media în dezvoltarea morală a copiilor

Carmen Alexandra Dobocan (căsăt. Proteasa)

Introducere

Dezvoltarea morală este un proces continuu şi transversal care se formează, în special, în interacţiunea cu ceilalţi (Nucci, 2001) şi este ghidat de experienţele prin care individul trece de-a lungul formării sale.

Aspectele care ţin de educaţia media sculptează şi dezvoltarea morală. În literatura de specialitate, această conexiune între cei doi factori este explicitată ştiinţific în contextul teoriei cognitiv – comportamentale şi al teoriei social – cognitive. Deși abordarea acestui referat este mai mult orientată spre psihologie, argumentele având la bază teorii și abordări ale acestei științe, consider că este important să înțelegem, înainte de a interveni și corecta unde este necesar (prin proiecte educaționale, deci din zona științelor educației), ce se întâmplă, de fapt, cu ai noștri copii expuși la media.

În cadrul acestui referat, aleg să explic legătura puternică între mass media şi dezvoltarea morală a copiilor şi adolescenţilor şi modul în care acestea se influenţează. Argumentele sunt fundamentate în baza ştiinţifică dată de teoria social cognitivă şi explicitez implicaţiile asupra dezvoltării morale, cu referire la teoria domeniului moral.

În prima parte, voi defini conceptele cu care operez în cadrul referatului, voi exemplifica câteva studii elaborate cu referire la implicaţiile celor doi factori, cum se dezvoltă comportament moral şi mai ales ce transformări apar în comportamentul copiilor. La aceată parte, voi discuta despre dezvoltarea emoţională a copiilor şi dezvoltarea socială. Voi încheia referatul cu nuanţarea unor ipoteze cheie vizavi de legătura dintre mass media şi dezvoltarea morală, aşa cum au fost exprimate în literatura de specialitate. Ţin să precizez de la început că acest referat are înclinaţie teoretică pentru a explicita fenomenul înfluenţării mass media (ca factor extern) în zona dezvoltării abilităţilor de gândire critică şi social – cognitive.

Definiri conceptuale

În această parte nuanţez influenţele conceptuale asupra subiectului discutat de referat

Este important să stabilim de la început faptul că educaţia media sau electronică poate avea efecte atât pozitive cât şi negative asupra dezvoltării copiilor. Instrumentele pe care le implică mass media, folosite ca atare, pot fi fie în folosul educaţiei, fie în detrimentul acesteia.  De asemenea, este de bun simţ să acceptăm ideea că aceste efecte depind în mare parte de conţinutul la care sunt expuşi copii, conţinut care le poate insufla comportamente prosociale, pozitive sau, diametral opus, poate nutri sentimente antisociale în copii/adolescenţi.

Influenţele media asupra dezvoltării copilului nu sunt liniare sau uniforme (Wilson, 2008). Acestea  depind de vârsta sau nivelul de dezvoltare cognitivă/unamă al copilului. În partea cu referire la transformările asupra copilului, voi anunţa modul diferit în care pot răspunde aceştia mesajelor media.

Teoria care expune ce se întâmplă unui când un copil este expus unui mediu violent este teoria social cognitivă.  Potrivit lui Bandura (Bandura, 1986), copiii îşi dezvoltă ideile, valorile, emoţiile şi chiar comportamentele observând mediul apropiat şi formele de socializare existente în jur. Cu referire la tema în discuţie, copiii imită comportamentele din zona apropiată lor sau pot imita personaje/modele/caractere din media. Mai mult, potrivit teoriei, copiii sunt predispuşi să imite mai degrabă comportamente care sunt lăudate/apreciate/recompensate decât comportamentele sancţionate (Bandura,  Ross, Ross, 1963 apud Wilson, 2008).

Cu alte cuvinte, teoria social cognitivă explică modul în care copiii achiţionează noi comportamente din zona socială, implict media. Pe de altă parte, Rowell Huesmann (Huesmann, 1986 apud Wilson, 2008) lansează ipoteza conform căreia copiii preiau din media scenarii pe care le adaptează în situaţii reale prin care aceştia trec. Fie ca este vorba de mersul la şcoală sau la doctor, odată văzut comportamentul în media, acesta este stocat de creier ca soluţie la situaţia respectivă şi activat în momentul experienţei reale. Drept urmare, copiii care sunt expuşi în mod repetat scenelor de violenţă din media sunt predispuşi să dezvolte un set de scenarii agresive, aplicabile în momentul experienţelor reale.

Dezvoltarea morală este un demers stadial, aşa cum este propus de Lawrence Kohlberg (1984). Însă, alţi autori contemporani au dus mai departe munca începută de Piaget şi Kohlberg şi susţin că dezvoltarea morală este un proces amplu, mai profund decât stadiile construite de Kohlberg (Nucci, 2001).

În acest referat, termenul de dezvolare morală face referire în principal la abilitățile de a diferenția și emite judecăți de valoare diferite dintre aspecte morale (de exemplu, chestiuni despre drepate și a face rău cuiva) și non-morale (de exemplu, principii din matematică).

Este discutată, de asemenea, ideea dacă moralitatea este o funcţie a judecăţii sau este, mai degrabă, un rezultat al factorilor non – raţionali precum emoţiile şi mediul de socializare (Nucci, Gingo, 2010). În orice caz, literatura de specialitate subliniază faptul că un comportament moral este un rezultat al cogniţiei (argument din teoria cognitiv - comportamentală) sau un rezultat al învăţării regulilor unui comportament acceptat în mediul extern/social (argument din teoria social -  cognitivă a învăţării). Există, desigur, şi abordări evoluţioniste asupra moralităţii care subliniază faptul că bebeluşii vin pe lume cu un pachet moral deja însuşit, însă detalierea acestor argumente nu este obiectivul referatului de faţă.

Câteva cercetări în domeniu

Barbara Wilson, în lucrarea intitulată „Media și fricile, agesiunea și altruismul copiilor”, trece în revistă o serie de studii cu rezultate incredibile în ceea ce privește comportamentul copiilor raportat la consumult de mass media. Totuși, autoarea spune că mediul de specialitate duce lipsă de cercetări longitudinale ale consecințelor pe termen lung în dezvoltarea emoțională (ca parte a dezvoltării morale) al expunerii repetate și excessive la mass media. Wilson lansează ipoteza de bun simț că este posibil ca acei copii care preferă vizionarea situațiilor comice/de amuzament din media să își dezvolte, incontrolabil, percepța denaturată a chestiunilor emoționale ca fiind triviale și ușor de rezolvat în foarte scurt timp. Pe de altă partea, Wilson aduce în discuție și cazurile celor care se uită la programe cu un caracter educațional  informativ: aceștia pot învăța mai multe despre un labirint al diferitelor stări emoționale și experiențe pentru că acestea nu sunt ascunde sub o perdea a umorului (Wilson, 2008).

Un studiu extins pe o perioadă de timp și adresat elevilor de clasa a VI-a din S.U.A. cercetează despre diferitele tipuri de informații preluate din media de către elev (urmărind serialele lor preferate)  (Calvert , Kotler, 2003). Elevilor selectați pentru studiu li s-a cerut să completeze pe o pagina specială de internet ce au învățat urmărind emisiunile preferate. Cercetătorii au descoperit că elevii pot articula foarte bine lecțiile învățate din media, iar situațiile socio – emoționale au fost mai mult amintite și detaliate decât cele cu un caracter informativ educațional. Cu alte cuvinte, elevii au învățat din aceste programe mai mult despre tipuri de emoții precum depășirea fricilor, etichetarea diferitelor stări emoțiolane sau despre abilitați de socializare precum a oferi respect, a împărți/a dărui, loialitate mult mai mult decât despre sțiință, istorie sau cultură. Dimensiunea de gen este o altă chestiune interesantă rezultată din acest studiu. Fetele au învățat mai multe din aceste programe decât băieții, adică au fost mai implicate emoțional în firul narativ al emisiunilor și au apreciat mai mult acest tip de învățare rezultată. În final, studiul conchide faptul că elevii au învățat mai mult despre situații socio – emoționale din media (din programele educational informative) decât din mediul lor social.

Un alt element important ca rezultat al unui studiu este faptul că o singură expunere la o secvență TV poate distorsiona percepția copiilor despre emoțiile din situațiile reale, iar portretele construite de media influențează reprezentările mentale ale copiilor, schemele în cazul situațiilor emoționale (Wilson,2008). Schemele mentale sunt acele structure de cunoștințe despre un anumit subiect sau eveniment care sunt stocate în memorie și ajută o persoană să facă asocieri pentru asimilarea de noi cunoștințe (Fiske, Taylor, 1996). Autorii din domeniu spun că ca aceste scheme ale oamenilor cu emoții includ informație despre expresivitate, cazuri situaționale și “reguli” despre cum se trăiește fiecare emoție (ibidem.). Revenind la studiile din domeniu, se lansează ipotecă conform căreia adolescenții și copiii se folosesc de aceste scheme mentale pentru a interpreta ceea ce regăresc în media. Altfel spus, conținutul media construiește scheme (de comportament, de trăiri) în reprezentările mentale ale copiilor. Ca exemplificare, Wilson (2008) notează un exemplu dintr-un studiu care relevă faptul că acei copii care percep media ca fiind realistă, adecvată situațiilor reale, au scheme mentale pentru ocupații reale, precum asistent medical sau membru de poliție care erau similare acelor portrete ocupaționale detaliate de media.

Factorii care determină dezvoltarea morală cu legătură la media

McLuhan (1964) menționa cu ceva timp în urmă un lucru foarte interesant și actual lumii de azi: mass media a devenit o extensie a corpului nostru care cere, în permanență, noi ajustări și echilibru printre alte părți ale corpului. Ca atare, consider că este importantă o focusare pe lecțiile morale pe care copiii le extrag din media și care, la rândul lor, justifică unele comportamente sociale sau antisociale.  

Bandura (1991.) explică modurile diferite prin care oamenii își dezvoltă gândirea critică: 1. prin învățare unidirecționată și direct ale modului de comportament 2. prin evaluarea acțiunilor și a efectelor lor asupra celorlalți 3. prin setarea de modele și imitare. Cu timpul, copiii învață să selecteze acele modele și să integreze acele comporamente cu relevanță morală în viața de zi cu zi.

Transformări în viața copilului – dezvoltarea emoțională și abilitățile de socializare

            1. Dezvoltarea emoțională la copii

În lumea tehnologiei de azi, a fluxului informaţional şi a transformării digitalului, copiii întră în conctact tot mai uşor cu mass media, lucru care a ajuns să fie considerat  ca o formă (implicită) de educaţie. Această formă de educaţie este una complexă, întrucât tratează emoţionalul, cognitivul şi socialul în acelaşi timp, având efecte în comportamentul şi interacţiunea copiilor în societate.

Dezvoltarea emoţională a copiilor şi identificarea stărilor emoţionale de către aceştia, controlarea şi mai ales însuşirea şi recunoaşterea lor este un proces tot mai evident şi explicat în psihologie. Specialiştii în domeniu traduc acest proces şi pentru părinţi, altfel încât, aceştia să îşi ajute copiii să facă faţa emoţiilor şi mai ales experienţelor emoţionale. Capacitatea fiecărui om de a identifica emoţiile şi de a le interpreta sunt un factor important în construirea competenţelor sociale (Halberstaadt, Denham,  Dunsmore, 2001 apud Wilson, 2008).

Dimensiunea mass media poate fi considerată o mediatoare a experienţelor emoţionale. Urmărind un program tv sau film de groază, mulţi copii experimentează primele senzaţii de frică (Wilson, 2008), într-o formă clară care apoi devine conceptualizată şi raportată la oricare altă situaţie asemănătoare: elementele care au determinat senzaţia de frică (întuneric, necunoscut, străini, zgomote de fundal, sunete neidentificate) vor fi asociate şi altor situaţii. Limbajul se schimbă, copiii fiind predispuşi să construiască personaje fictive pentru a le blama pentru starea de frică (existenţa “bau-bau” sau a monştrilor). Desigur, contactul cu mass media nu înseamnă doar contact cu experienţe negative sau traumatizate pentru dezvoltarea emoţională. Unii copii pot regăsi, în mass media şi în personajele create de mass media, forme de ataşament care le sunt familiare sau pot experimenta primele manifestări empatice pe măsură ce urmăresc aventurile personajului (de desene, de film) preferat (Wilson, 2008).

           

             2.  Dezvoltare socială

În general, comportamentul oamenilor şi credinţele pe care aceştia le au sunt valabile în cultura societăţii în care trăiesc. Cultura societăţii înglobează norme, reguli şi valori necesare în contextul formării conexiunilor dintre ceea ce se află în zona familiară şi zona socială de co-habitare. Acest antrenament de supravieţuire în cultura societăţii se formează treptat şi este considerat un proces complex.

Gradul de interacţiune socială determină maturizarea morală a oamenilor (Nucci, 2001). Copiii învaţă, mai întâi, de la părinţi, fraţi, profesori, colegi şi prieteni de aceeaşi vârstă despre modul în care se pot raporta la lume, însă în această înţelegere asupra lumii, un rol important îl joacă temperamentul copilului, abilităţile cognitive de a interioriza şi trăi fiecare situaţie socială (Wilson, 2008). La toate acestea, mass media furnizează modele comportamentale, conturându-le totodată modele şi standarde ale comportamentul social (Wilson, 2008).

Ipoteze lansate despre legătura dintre mass media şi dezvoltarea morală

Făcând legăura dintre cele două subiecte, Glenda Claborne (1998) face câteva asumpții pe care le voi exemplifica ca și concluzie cu intenția de a întări relația cauză și efect.

• -       Abilitatea de a emite judecăți de valoare cu privire la aspetele morale și de a dezvolta comporamente sunt însușite în special prin socializare și conștientizarea acelor lucruri care sunt acceptatebile și care nu sunt acceptabile în societate. 
•      Justificarea violenței întâlnită în comportamentul copiilor este un mod prin care aceștia interferează cu diferite nivele ale răului provocat celor din jur.
•    Gradul în care violența din media afectează comportamentul copilului este datorat capacității de raționare cognitivă și al mediului înconjurător. De exemplu, dacă părinții încearcă să exemplifice reguli complexe de comportament moral și să îi educe în acea direcție, își vor influența  copii să extragă din media acele lucruri asemănatoare și nu vor fi atrași de aspect violente. Regulile simple nu fac altceva decât să îi determine pe copii să preia modele comportamentale din media.

-          Standardele unei conduite morale nu implică doar partea cognitivă în justificarea noțiunilor despre a face rău cuiva sau dreptate, dar implică și o serie de factori precum compasiune și grijă. Băieții sunt înclinați mai mult spre dreptate (justice), în timp ce fetele dezvoltă un sens al moralității orientat spre grijă și compasiune (Giligan, 1982). Cele două modele de a construe judecăți de valoare, deși exemplificate pe sexe, pot fi ambele regăsite acolo unde modelele construite în lumea lor social sunt compuse din experiențe care cer atât compasiune, grijă, cât și noțiunea de dreptate. Cu alte cuvinte, modelele pe care băieții și fetele le aud în media înfluențează semnificația acordată valorii de dreptate și compasiune, grijă pe care și-l însușesc.

Bibliografie

Bandura Albert Bandura, Social Foundations of Thought and Action: A Social Cognitive Theory (Englewood Cliffs, N.J.: Prentice Hall, 1986

Bandura, A. (1991). Social cognitive theory of moral thought and action. In W.M. Kurtines &  J.L. Gewirtz (eds.), Moral Behavior and development: Advances in Theory, Research, and Applications,vol.1, pp. 25-103. Hillsdale, NJ: Erlbaum

Claborne, Glenda B., and John Sherry. "Media violence and moral development." Unpublished paper, University of Arizona, Tucson (1998).

Gilligan, C. (1982). In a Different Voice. Cambridge, MA: Harvard University Press.

Kohlberg, L. (1984). The Psychology of Moral Development: The Nature: Harper & Row.

McLuhan, M. (1964). Understanding Media: The Extensions of Man. New York: McGraw-Hill

Nucci, L. P. (2001). Education in the moral domain: Cambridge University Press.

Nucci, Larry P., and Matthew Gingo. "CHAPTER SIXTEEN." The Wiley-Blackwell Handbook of Childhood Cognitive Development 22 (2010): 420.

Sandra Calvert and Jennifer Kotler, “Lessons from Children’s Television: The Impact of the Children’s Television Act on Children’s Learning,” Journal of Applied Developmental Psychology 24 (2003): 275–335

Susan Fiske and Shelley Taylor, eds., Social Cognition (New York: McGraw-Hill, 1996

Wilson, Barbara J. "Media and children's aggression, fear, and altruism." The future of children 18, no. 1 (2008): 87-118.