TELEVIZORUL, SURSĂ DE INFLUENŢĂ A AGRESIVITĂŢII ÎN COPILĂRIE

TELEVIZORUL, SURSĂ DE INFLUENŢĂ A AGRESIVITĂŢII ÎN COPILĂRIE

                                                                                       BACIU LOVIN RUSU PAULA IRINA

              Putem afirma cu tărie că în mileniul III toţi copiii au acces la un televizor şi mai mult de 50% au propriul televizor în cameră. În unele familii, prezenţa acestuia  a devenit o afecere “profitabilă” : copiii sunt lăsaţi în faţa televizorului, ca şi cum ar fi în grija unei doici. Accesul copiilor la televizor este iniţial încurajat de părinţi, ca mai târziu să constate că cei mici au devenit dependenţi de televizor, deveninind foarte nervoşi şi agitaţi atunci când li se refuza accesul.

              Dr. Jerom Singer, profesor de psihologie la Universitatea din Yale, sugerează că părinţii ar trebui să vadă televizorul ca pe un străin în propria lor casă- dacă părintele ar veni acasa şi ar gasi un strain care i-ar învăţa copilul cum să îl lovească pe altul sau ar încerca să îi vândă un produs comercial, cu siguranţă că l-ar expedia rapid afară, dar a tunci când vine acasă şi isi  găseşte copilul uitându-se la televizor, nu spune nimic .

                   Cercetarea profesorilor de la Universitatea  din Michigan se bazează pe teoria cognitiv-socială a  învăţării a lui A. Bandura, teoria desensibilizării şi teoria comparaţiei sociale (Festinger, 1954) pentru a examina relaţia longitudinală dintre expunerea timpurie la violenţa TV şi comportamentul agresiv al adultului. Datele colectate arată că expunerea la violenţa din mass media în copilărie  prezice formarea unui comportament agresiv la tinerii adulţi. Asadar, Dr .Huesmannn sustine “ Oamenii se nasc cu o capacitate înnăscută de a imita...deci, nu pare prea suprinzator faptul că violenţa văzută de un copil poate fi transformată  într-o asemenea forţă, capabilă să influenţeze comportamentul său din urmatorii 15, 30 sau poate chiar 40 de viaţă”.

                  Acasă, la gradiniţă ori la şcoală, jocurile copiilor sunt puternic influentate de conţinutul filmelor de desene animate, în special al acelora cu un mesaj violent direct. Copiii care sunt la această vârstă extrem de uşor impresionabili pot reproduce fidel “ schemele “ de confruntare violentă din desenele animate.

                  În cazul agresivităţii personajelor din desenele animate, există două mesaje principale care măresc şansele ca şi copiii care vizionează respectivele desene animate să devină agresivi. Primul fapt se referă la faptul că violenţa nu produce nicio consecinţă negativă pentru că nimeni nu este rănit cu adevarat. Aşa gândesc părinţii, lăsându-şi copiii să urmărească orice desen animat, fara nicio restricţie. Desenele animate sunt “nevinovate” spun ei, realitatea este exact opusă. Cel de-al doilea mesaj transmis induce ideea că desenele animate adesea descriu violenţa ca ceva amuzant sau distractiv, ceea ce pentru adulţi pare a fi de necondamnat, căci nu sunt reale. Desenele animate însă pot parea foarte reale pentru cei mici, ei avand tendinta sa imite ceea ce văd în mod repetitiv.

             Există mai mult de 1000 de rapoarte valabile în ultimii 50 de ani care arată impactul violent al mass-mediei asupra copiilor. Studiile întăresc teoria conform căreia exista o legatură puternică între violenţa din mass-media şi comportamentul copilului. Expunerea sa la violenţa de pe micul ecran formează şi dezvoltă comportamentul agresiv din lumea reală .Creierul în dezvoltare al copilului, manipulat de efecte vizuale, nu îşi poate diviza atentia pentru a asculta cu atentie limbajul. Uitându-se ore în şir la desene animate, acesta incepe sa foloseasca replici si amenintari ale personajelor negative ( te distrug!, “Iti zbor creierii!”). Copilul nu rămâne imun la modelele comportamentale şi vocabularul creaturilor malefice care îşi rezolvă conflictele numai prin violenţă. Începe să-si impună convingerile prin forta fizica si verbal, devine irascibil, isi poate agresa colegii sau prietenii de joaca.  Explicatia este ca eroiii care reusesc sa-si atinga scopul sunt admirati, iar în desele animate violent are success, cel mai puternic dominandu-l astfel pe celalalt. Faptul ca personajul pozitiv sufera mai mult poate duce la o contraidentificare cu personajul negativ, astfel, aparent, copilul va avea impresia ca detine controlul.ulterior, el va aduce acest comportament in viata de zi cu zi si il va folosi ori de cate ori simte ca nu primeste atentia cuvenita. Mai mult, copiii devin imuni la vilenţa pe care o observă în lumea reală, nu le pasă de durerea altora şi ajung să creadă că agresivitatea este o stare de fapt, un lucru normal al vieţii de zi cu zi.

              O analiză care a fost dată publicităţii de CNA în luna martie 2012, subliniază faptul că desenele animate se numară printre cele mai brutale emisiuni difuate la televizor. Canalele de desene animate transmit, într-o oră, mai multe scene de violenţă decât alte posturi. Potrivit studiului  “Reprezentarea violenţei televizuale şi protecţia copilului realizat de UNICEF România, CNA şi Centrul de studii media si noi tehnologii de comunicare din cadrul Universităţii Bucureşti, numărul scenelor de violenţă la care sunt supuşi copiii într-o oră variază de la 9 la TVR1 , la 23,4 la Protv, 20 la Minimax si 37 la Jetix, iar cel mai violent canal este Cartoon Network.

             Un studiu  realizat de C.N.A  arată că timpul petrecut de copii în fata televizorului este de 1200 de ore pe an, comparativ cu 900 de ore alocate şcolii. Vizionarea programelor violente provoacă o dezinhibare a conduitelor agressive, o orientare a  gândirii şi memoriei spre actele de tip agresiv, desensibilizare emoţională, sugestie agresională, învatarea unor tehnici de agresiune şi desensibilizare faţă de victimă.

             O galerie de artă din Marea Britanie expune lucrări în care semnalează că parinţii nu iau în serios avertismentul de a interzice minorilor să se uite la filmele cu violenţă. “Piesele de rezistenţă” ale expozitiei sunt cele care îl reprezintă pe Tom în timp ce îl taie pe Jerry şi  pe Bugs Bunny care îl impuşcă pe Duffy Duck. Aceste personaje pot părea inofensive, dar astfel de eroi care par justificaţi şi recompensaţi în urma actelor de violenţă, ar putea avea un efect negativ pe termen lung.

                Timpul pe care copilul îl petrece în fata televizorului este timpul în care acesta Nu se joacă cu prietenii, NU stă de vorbă cu fraţii sau părinţii, NU aleargă, NU merge cu bicicleta în parc, NU vizitează un muzeu, NU vizionează un spectacol de teatru pentru copii. Atasarea de televizor înseamnă izolarea de societate.

.

         ”Nu întotdeauna violenţa cea mai sângeroasă are efecte mai puternice asupra copiilor” spune dr. Rowell Huesmann, cercetator principal şi profesor de psihologie la Universitatea din Michigan.” ...cea care are puternice efecte asupra copiilor poate fi o violenţa “complet curată”, portretizată într-o lumină pozitivă, ca fiind justificată sau recompensată”.

Cuvinte cheie: Teoria învatării sociale a agresivitătţii, A. Bandura, violenţa media, agresivitatea în copilărie.

Bibliografie:

Diaconu, M. “Sociologia educatiei” Editura ASE, Bucureşti, 2004

Revista Naţională de profil psihopedagogic pentru învătământ primar şi preşcolar”, Ed. Arlequin, 2012

http://www.educatiafaraviolenta.ro/Materiale_informative_si_cursuri/Jocul,_esenta_copilariei;

Media Awareness Network Television Violence: A Review of the Effects on Children of Different Ages”

http://www.cna.ro/;