Influenţa Mass –Media

 Căpăţînă (Cazacu ) Diana Filofteia

           Termenul de „mass-media” a rezultat prin asocierea cuvântului latinesc „media” (mijloace) cu cel englezesc „mass”(masă). Astfel, noţiunea de mass media este folosită în literatură de specialitate pentru a desemna suportul de difuzare şi tehnică de transmitere a mesajelor, precum şi ansamblul instituţiilor care produc sau difuzează mesajele.
           În general, mijloacele de comunicare în masă sau mass-media se constituie din: ziare, reviste, televiziune, radio, cinema, internet şi alte suporturi care servesc la transmiterea mesajelor către un număr mare de receptori (casete audio-video, CD-uri, DVD-uri etc.)
            Înainte de apariţia comunicării de masă, şcoala, biserica, familia deţineau poziţii cheie în domeniul transmiterii bagajului de cunoaştere al unei comunităţi, al informării publice, al modelării unor atitudini şi comportamente. Mass-media este considerată de mulţi autori un cvasi-monopol în domeniul informării ce în timp, a preluat multe din funcţiile pe care, până nu de mult, le îndeplineau şcoala, biserica, familia. La început media a funcţionat “alături” de instituţiile respective în ceea ce priveşte transmiterea bagajului cultural şi de cunoaştere al unei comunităţi; astăzi aceste instituţii funcţionează “alături de media”.
             Problema funcţiilor mass-mediei este una din cele mai controversate chestiuni teoretice legate de existenţa acesteia întrucât funcţiile nu pot defini în toată complexitatea ei, relaţia pe care mass-media o întreţine cu întreg câmpul social.

           Provocările complexe cu care se confruntă astăzi educaţia sunt adesea legate de influenţa penetrantă a media în lumea noastră. Ca un aspect al fenomenului globalizării, şi facilitată de progresul rapid al tehnologiei, media modelează în mod profund mediul cultural (cf. Papa Ioan Paul al II-lea, scrisoarea apostolică Dezvoltarea rapidă, nr. 3). Într-adevăr, unii pretind că influenţa formativă a media rivalizează cu cea a şcolii, a Bisericii şi poate chiar a căminului. „Realitatea, pentru mulţi, este ceea ce mijloacele de comunicare recunosc ca real” (Consiliul Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale, Aetatis novae, nr. 4). Copiii şi media: o provocare pentru educaţie

        

        Relaţia dintre copii, media şi educaţie poate fi analizată din două perspective: formarea copiilor de către media; şi formarea copiilor pentru a răspunde în mod potrivit la mijloacele de comunicare socială. Rezultă un fel de reciprocitate care indică responsabilităţile pe care le au media ca industrie şi nevoia unei participări active şi critice a cititorilor, spectatorilor şi ascultătorilor. În acest cadru, pregătirea pentru o folosire corectă a mijloacelor de comunicare este esenţială pentru dezvoltarea culturală, morală şi spirituală a copiilor.

       Cum trebuie protejat şi promovat acest bun comun? Educarea copiilor pentru a fi selectivi în folosirea media este o responsabilitate a părinţilor, a Bisericii şi a şcolii. Rolul părinţilor este de primă importanţă. Ei au dreptul şi datoria de a garanta folosirea prudentă a media prin formarea conştiinţelor copiilor lor pentru a exprima judecăţi sănătoase şi obiective, care îi vor călăuzi mai apoi în alegerea sau respingerea programelor disponibile (cf. Papa Ioan Paul al II-lea, exortaţia apostolică Familiaris consortio, nr. 76). În a face acest lucru, părinţii trebuie să aibă parte de încurajare şi asistenţă din partea şcolilor şi a parohiilor, pentru a se asigura că acest aspect dificil, dar dătător de satisfacţie, al faptului de a fi părinte este sprijinit de comunitatea mai largă.

Influenţa Mass Media 

          "Comunicarea de masă este practica şi produsul care furnizează informaţii şi divertisment pentru timpul liber unei audienţe necunoscute, prin intermediul unor bunuri, care sunt produse pe scară industrială, în corporaţii, şi care presupun tehnologii înalte, sunt reglementate de către stat şi consumate în mod individual. Aceste bunuri ţin de presa scrisă, cinematograf şi de audiovizual".¹

          Spre deosebire de conversaţie, în care conţinutul este creat de participanţii la dialog, în comunicarea de masă nu contează ceea ce spun consumatorii de media, pentru că acest lucru nu poate schimba conţinutul unui program în desfăşurare. Atât mass-media cât şi audienţa operează la distanţă manifestând astfel un anumit grad de independenţă una faţă de cealaltă. Deoarece indivizii, ca receptori ai mesajelor transmise de mass-media, nu au posibilitatea să confirme înţelegerea mesajelor, media nu poate să supravegheze interpretarea producţiilor sale. Media aduce un mesaj cu un conţinut propriu, dar nu aduce şi sensul acestuia. Sensul este construit de fiecare receptor în parte, în contextul socio-cultural în care există.²
       Cercetătorii care au studiat acest ,, fenomen " au  ajuns la concluzia că mass-media şi, în special televiziunea, a devenit un "membru al familiei" care monopolizează comunicarea cu lumea externă şi că de cele mai multe ori înlocuieşte celelalte mijloace de informare. Astfel, în urma expunerii permanente la mesajele mass-media, oamenii ajung să depindă de acestea şi să asimileze un anumit mod de a percepe lumea înconjurătoare.
       Denis McQuail şi Sven Windahl susţin în lucrarea Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă că, pentru unii oameni, televiziunea a devenit un mediu simbolic, care le oferă o gamă largă de situaţii din viaţa reală: "Televiziunea nu este o fereastră către lume, o reflectare a lumii, ci o lume în sine."

---

¹Concepte fundamentale din ştiinţele comunicării şi studiile culturale, Iaşi : Polirom, 2001.
²Chiribucă, Dan , Cultură şi comunicare de masă : suport de curs, C.F.C.I.D. Cluj-Napoca, 2002.

         În procesul "cultivării" prin intermediul mass-media, un rol foarte important îl joacă vârsta şi intensitatea atenţiei. Studiile empirice au evidenţiat faptul că există o relaţie de inversă proporţionalitate între atenţia cu care telespectatorul urmăreşte o anumită emisiune şi procesul de învăţare: cu cât telespectatorul este mai neatent cu atât procesul de învăţare şi de acumulare a cunoştinţelor prin intermediul televiziunii este mai amplu.
         Importantă în procesul de învăţare prin intermediul televiziunii este vârsta telespectatorilor. Referitor la adolescenţi, care petrec multe ore în faţa televizorului şi care neavând încă o scară proprie a valorilor, asimilează fără discernamânt modelele comportamentale reprezentate de vedete reale sau personaje fictive. Acest tip de privitori au fost numiti de către Gerbner "heavy viewers" în opoziţie cu "light viewers", persoane care petrec mai puţin timp în faţa televizorului. Şi fără a aduga noile influenţe realizate de reţelele de socializare (  Facebook, Odnoklassniki, Netlog ) care au  efecte din ce în ce mai mari asupra tinerilor .

Omul este o fiinţă complexă, iar nevoia de a comunica, de a transmite sau de a primi semnale, mesaje (informaţii, idei, sentimente) este o trăsătură fundamentală a sa, ea îi defineşte viaţa, îi coordonează acţiunile, organizarea socială, îi condiţionează întreaga evoluţie. Evoluţia culturii şi a civilizaţiei, a omului însuşi, ca fiinţă superioară, este legată implicit de evoluţia procesului de comunicare, relaţiilor interpersonale, de multiplicare şi diversificare a modurilor şi mijloacelor de comunicare.
           Impactul mass-media asupra publicului a stârnit controverse printre specialiştii comunicării. Unii acuzau mass-media de pervertirea valorilor culturale ale publicului, de stimularea creşterii ratei delicvenţei, de dirijarea maselor către superficialitate şi de descurajarea creativităţii. Alţii, dimpotrivă, subliniau faptul că mass-media demască păcatul şi corupţia, încurajează libertatea de exprimare, propagă un anumit grad de cultură printre oameni şi este un mijloc de petrecere a timpului liber  pentru masele de muncitori.
          Albert Bandura, susţine că agresivitatea este un comportament social învăţat şi că mass-media, în special televiziunea, oferă aproape zilnic modele de conduită agresivă, atât fizică cât şi verbală.

           Este cunoscut faptul că adolescentul tipic este nemulţumit, dezorientat, furios, frustrat, mereu în conflict cu sine şi cu lumea din jurul său. Din acest punct de vedere, mass-media este privită ca o modalitate de reducere a agresivităţii. Una dintre cele mai vechi metode este catharsisul: energia agresivă acumulată ca urmare a impulsurilor instinctuale şi a frustrării resimte nevoia descărcării. Potrivit acestei teorii (susţinută încă din Antichitate de Aristotel) vizionarea de materiale cu multe scene violente, cum ar fi piese de teatru, filme, spectacole sportive, etc. duce la descărcarea tensiunilor emoţionale (destul de frecvente în perioada adolescenţei) şi reducerea pornirilor către un comportament agresiv. Tinerii petrec foarte mult timp în faţa televizorului, acesta fiind un nou mod de socializare, în sensul că, de aici ei preiau modelele comportamentale reprezentate de vedete reale sau de personaje de ficţiune. De cele mai multe ori acest lucru se întâmplă fără ca tinerii să privească cu un ochi critic ceea ce asimilează.
        Vasile Dâncu sublinia în cartea "Cultură şi comunicare de masă" că, prin asumarea modelelor propuse de mass-media, individul "încearcă să îndepărteze imaginile dezagreabile, inhibante, oferind posibilităţi de construcţie a dimensiunii pozitive, a identificării personale, omul depunând toate eforturile pentru a-şi construi o imagine de sine fundamental favorabilă. Acest lucru este posibil deoarece individul se găseşte pe sine în imagini."

            De când s-a impus ca o componentă esenţială a lumii moderne, sistemul comunicării de masă s-a manifestat permanent ca un actor activ al jocului social, modelând celelalte subsisteme ale societăţii: nici politicul, nici economicul, nici cultura şi nici viaţa cotidiană nu au putut scăpa de presiunea exercitată de mesajele presei.
            Mass-media este, pe lângă un mijloc de informare în societatea modernă, un factor al educaţiei, chemat să amplifice, să constituie sau să diversifice experienţele cognitive şi comportamentale ale indivizilor. Acţiunile acestui mediu educogen, ca şi ale celorlalte medii: şcoală, familie, biserică, instituţii culturale, trebuie să se conjuge pentru a modela adecvat comportamente şi conştiinţe în acord cu marile idealuri ale epocii.
             Relaţia dintre mass-media şi procesul dezvoltării personalităţii copiilor a stârnit dintotdeauna numeroase controverse, deoarece influenţele execitate asupra lor prezintă o însemnătate aparte. Dacă adulţii dispun de un fond spiritual relativ cristalizat şi, în consecinţă, sunt capabili să selecteze critic şi să asimileze conţinutul mesajelor mass-media conducându-se după un sistem propriu de valori deja constituit, copii, aflaţi în plin proces de maturizare intelectuală, afectivă, morală şi civică sunt mai uşor de influenţat în sens negativ.
       Prin urmare, este necesară o reflectare asupra naturii ambivalente ale efectelor mass-mediei asupra indivizilor în general şi a tinerilor în special, precum şi o evaluare a potenţialului sau de a constitui un mijloc eficace de educare şi modelare a generaţiilor tinere.
       De aceea, nevoia ca mijloacele de comunicare să fie angajate într-o formare eficientă şi în respectarea standardelor etice este văzută cu un interes special şi chiar ca o urgenţă nu doar de către părinţi şi învăţători, ci de către toţi cei care au simţul civic al responsabilităţii.

        Prin canalele sale, MEDIA poate fi o “armă cu două tăişuri”. Ca factor de progres, influenţa sa se reflectă în ridicarea calităţii şi standardelor culturale şi sociale ale vieţii. Ca mijloc de dominare şi manipulare, nu face decât să unilateralizeze sau să diminueze răspunsul publicului la marile provocări ale realităţii de zi cu zi.

      În absenţa unei educaţii media ca sursă de autoeducare, fără o interpretare “obiectivă” a perceperii critice a media, aceste tehnologii nu vor face parte din potenţialul vieţii, ci din rutina acesteia.

        În societatea contemporană trebuie reconsiderat rolul media din perspectiva deschiderii actului educaţional spre nonformal şi informal. Formarea unui comportament media de receptare a valorii şi de respingere a kitsch-ului apare ca o necesitate evidentă a zilelor noastre, când dezechilibrele valorice impuse de modă, tendinţe, nu mai sunt cazuri izolate, disparate, particulare, ci provocări universale.

        Nu e drept să rămânem indiferenţi faţă de progresul tehnologiei. Trebuie să încercăm să educăm media în beneficiul nostru, folosindu-ne de receptivitatea, viziunea şi creativitatea copiilor şi tinerilor. Cu siguranţă că un public educat va genera o media de calitate. Depinde numai de noi să ne alegem viitorul!

       Media trebuie valorificată pentru a informa individul şi nu pentru a-l manipula.

      

     Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA)  a organizat , în 2013, la Palatul Parlamentului, dezbaterea "Nu vă uitaţi copiii la TV - Vezi ce vede copilul tău" . În acest context, Valentin Jucan, membru al CNA, a spus că degradarea spaţiului audiovizual se răsfrânge asupra copiilor şi tinerilor. Jucan a mai spus că, pentru aceştia, puterea exemplului negativ, preluat din spaţiul audiovizual, are toate caracteristicile a ceea ce se numeşte "corupţie'", respectiv "corupţia spirituală". "Implicaţiile acestui fenomen sunt vaste şi devastatoare în rândurile tinerilor", care sunt "seduşi" de ce văd la televizor.     

        "Conform recomandării consiliului de miniştri al Uniunii Europene şi cu sprijinul Ministerului Educaţiei, am putea introduce între materiile şcolare educaţia media, cu o periodicitate cel puţin lunară. Dezbaterile între tineri, simularea realizării corecte a unui reportaj, minime cunoştinţe nu de presă - în sens ştiinţific -, ci de nuanţe ale bunului simţ ar avea un efect, cred eu, rapid în îmbunătăţirea calităţii cerinţelor pe care publicul le are de la media" , a mai spus Valentin Jucan.

Bibliografie:

1. Dinu, Mihai, "Comunicarea : repere fundamentale", Bucureşti, Orizonturi, 2007.
2. Fiske, John ; Hartley, John, "Semnele televiziunii", Iaşi , Institutul European, 2002.
3. Thompson, John B., "Media şi modernitatea : o teorie socială a mass-media", Bucureşti, Antet, 2002.
4. McQuail, Denis ; Windahl, Sven, "Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă", Bucureşti, SNSPA, 2001.
5. Coman, Mihai, "Introducere în sistemul mass-media", Iaşi, Polirom, 1999.
6. De Fleure, Melvin L ; Sandra, Ball-Rokeach, "Teorii ale comunicării de masă", Iaşi : Polirom, 1999.
7. Din Vatican, 24 ianuarie 2007, Sărbătoarea Sf. Francisc de Sales
8. UNICEF       Publicatie      Media – o educaţie de calitate